Folk You! pentru MIŞCAREA DE REZISTENŢĂ,
Folk You! pentru VAMĂ,
Folk You! pentru spiritul liber,
Folk You! pentru frumuseţea fiinţei noastre!
Folk You! pentru demnitatea Rezistenţei noastre!

luni, 28 februarie 2011

deschiderea Stagiunii a VI-a


Maratonul Olimpicilor în deschiderea Stagiunii a VI-a Seri Albastre!

Cătălina Călin, Teodora Ciurezu, Izabela Dicu, Verena Hellmann, Komis Kinda, Zara Kraus, Sebastian Lala, Mihaela Luca, Raluca Mazarel, Nagy Noemi, Irina Nanes, Opra Balazs, Opra Gergo, Paul Pădureţ şi Pakucs Alexandru sunt tinerii artişti care vor deschide cea de-a VI-a stagiune a programului de promovare a talentelor tinere, „Seri Albastre”.


Miercuri, 2 martie, începând de la ora 18, în Sala Mare a Castelului Szentkereszty de la Arcuş, tinerii care se pregătesc pentru olimpiadele din această primăvară vor prezenta în premieră programele lor, în cadrul spectacolului “Maratonul Olimpicilor”. Acesta este primul spectacol din stagiune, urmând ca în data de 9 martie, la Sala Albastră a Bibliotecii Judeţene “Bod Peter”, organizatorii să aducă un nou spectacol publicului covăsnean.

Partenerii principali ai acestei stagiuni sunt Centrul de Cultură Arcuş şi Biblioteca Judeţeană Bod Peter, programul fiind sprijinit şi de Centrul de Cultură al Judeţului Covasna şi Consiliul Local Sfântu Gheorghe. Asociaţia de Tineret Ecou anunţă pe această cale că în decursul lunii martie, organizaţia va finaliza un nou parteneriat cu Radio România Actualităţi.

“Tinerii au nevoie ca înainte de a participa la competiţii, să îşi prezinte programul în faţa unui public. Pentru a veni în întâmpinarea acestei necesităţi, organizăm an de an câte un spectacol al olimpicilor din Covasna (Liceul de Artă “Plugor Sandor”) şi Braşov (Liceul de Muzică “Tudor Ciortea”) şi aşa vom face în continuare.”, a declarat Liliana Grosar, Director Artistic Seri Albastre.

“Revenim pe scenă după o iarnă plină de activităţi multiculturale. Seri Albastre pregăteşte o serie de surprize publicului covăsnean şi nu numai. Începând din această stagiune, Seri Albastre va avea spectacole şi la Centrul Cultural Reduta din Braşov. De asemenea, am plăcerea să vă fac cunoscute numele celor doi noi manageri ai staffului de voluntari. Este vorba de doi voluntari cu experienţă ai Asociaţiei de Tineret Ecou care se implică activ în viaţa culturală covăsneană: Călina Cruceriu şi Alexandra Zămosteanu.”, a declarat Emil Pantelimon, Manager Seri Albastre.

Centrul de cultură Arcuş pune la dispoziţia publicului un mijloc de transport, miercuri, de la ora 17:30, din faţa Teatrului.