Folk You! pentru MIŞCAREA DE REZISTENŢĂ,
Folk You! pentru VAMĂ,
Folk You! pentru spiritul liber,
Folk You! pentru frumuseţea fiinţei noastre!
Folk You! pentru demnitatea Rezistenţei noastre!

miercuri, 27 martie 2013

Happy Theatre Day - Ziua Mondială a Teatrului! 2013!




Astăzi, 27 MARTIE, sărbătorim, ZIUA MONDIALĂ A TEATRULUI!

Creată de “Institutul Internaţional de Teatru” în cadrul Congresului Mondial de la Viena în anul 1961, ziua Mondială a Teatrului, a fost sărbătorită prima oară în 1962, la 27 martie, ziua în care se deschidea stagiunea “Teatrului Naţiunilor” din Paris. De atunci, în fiecare an, la aceeaşi dată, comunitatea teatrală internaţională, artişti şi public deopotrivă, celebrează Ziua Mondială a Teatrului. Înfiinţat în 1948 la iniţiativa UNESCO şi a unor personalităţi de seamă din domeniul teatrului, “Institutul Internaţional de Teatru” este cea mai importantă organizaţie internaţională neguvernamentală din domeniul artelor spectacolului, având relaţii oficiale de consultare şi asociere cu UNESCO.


Mesajul transmis oamenilor de teatru din întreaga lume de Dario Fo (dramaturg, director de teatru, actor şi compozitor Italian, laureat al premiului Nobel pentru literatură în 1997.

Mesaj Internaţional de Ziua Mondială a Teatrului
Dario Fo 

"În urmă cu mult timp, Puterea a rezolvat problema intoleranţei faţă de actorii Commedia dell’Arte prin exilarea lor în afara ţării.
Astăzi, actorii şi companiile de teatru se chinuie să găsească scene publice, teatre şi spectatori, din cauza crizei.
Prin urmare, conducătorii nu mai sunt preocupaţi de problema controlului asupra celor care se exprimă cu ironie şi sarcasm, din moment ce nu mai e niciun loc pentru actori, şi nici public căruia să i se adreseze.
Din contră, în timpul Renaşterii, cei care deţineau puterea în Italia erau nevoiţi să depună un efort semnificativ pentru a-i ţine pe comedianţi (Commedianti) la distanţă, deoarece aceştia din urmă se bucurau de o mare audienţă.
Se ştie că marele exil al actorilor de Commedia dell’Arte a avut loc în secolul contra-Reformei, când s-a decretat desfiinţarea tuturor spaţiilor teatrale, mai ales în Roma, unde au fost acuzaţi de ofensă la adresa oraşului sfânt. In 1697, Papa Inocenţiu XII, sub presiunea cererilor insistente din partea burgheziei conservative şi a clericilor, a ordonat demolarea Teatrului Tordinona unde, potrivit moraliştilor, se puseseră în scenă cele mai multe piese obscene.


În perioada contra-Reformei, cardinalul Carlo Borromeo, care era activ în nordul Italiei, s-a dedicat salvării „copiilor din Milan”, stabilind o distincţie clară între artă, ca formă supremă de educaţie spirituală, şi teatru, ca manifestare a profanului şi a vanităţii. Într-o scrisoare adresată colaboratorilor săi, acesta se exprimă mai mult sau mai puţin după cum urmează: “Preocupaţi fiind cu eradicarea buruienilor, am făcut tot ce am putut ca să ardem texte care conţineau discursuri degradante, ca să le ştergem din memoria omenirii, şi în acelaşi timp să îi aducem în faţa justiţiei pe cei care publicau asemenea texte. Cu toate acestea, se vede că, în timp ce dormeam, Răul a lucrat cu şi mai multă şiretenie. Ce se vede cu ochiul pătrunde mult mai bine în suflet decât ce se citeşte în asemenea cărţi! Cuvântul vorbit însoţit de gestul potrivit fac mult mai multă stricăciune în minţile adolescentelor şi ale fetelor tinere decât cuvântul mort tipărit în cărţi. Prin urmare, se impune ca măsură de urgenţă să scăpăm oraşele noastre de teatre şi regizori, aşa cum facem şi cu sufletele nedorite”.
Astfel, singura soluţie pentru criză se află în speranţa unei alte mari expulzări organizate împotriva noastră, şi mai ales împotriva tinerilor care doresc să deprindă arta teatrului: o nouă diasporă de Commedianti, de regizori care ar beneficia nespus dintr-o asemena poziţie de dragul unei noi reprezentaţii."



Sursa AICI 

marți, 26 martie 2013

Medalie de Aur la EUSO 2013!

Ai noştri ca brazii! | Elevii români


EUSO ( The European Union Science Olympiad) este o olimpiada pluridisciplinară de ştiinte ce a avut loc la Luxemburg în perioada 17-24 martie 2013. Au participat 132 de concurenti din 26 de ţări. Fiecare ţară a avut dreptul de a participa cu câte 2 echipe a câte 3 membri. Concursul s-a desfăşurat pe echipe, nu individual, fiind înscrise în total 44 de echipe. Delegatia din România s-a întors acasă cu o medalie de Aur şi una de argint, ţara noastră clasându-se astfel pe locul 3 în topul internaţional, după Germania şi Estonia.





Tineri sunt: Ioan Ignat (C. N. „Mircea cel Bătrân”, Constanţa), Dan Mircea Mirea (C. N. „Fraţii Buzeşti”, Craiova), Dumitru Călugăru (C. N. „Tudor Vladimirescu”, Târgu Jiu)

Echipa din Iaşi a fost formată din: Camelia Diaconu, Diana Ioana Costantin si Ruxandra Tesloianu, singura echipă de fete din concurs după cum ne-au declarat cu mândrie participantele. Profesorii care le-au îndrumat parcursul în cadrul acestei competiţii sunt şi profesorii care le sustin activitatea în viata de zi cu zi, la clasa, în Colegiul Naţional “Emil Racoviţă”. Le mulţumim pentru implicare şi îi felicităm pentru încă un rezultat deosebit pe: Dl. Prof. Miron Cristinel – Fizica; D-na Prof. Ioana Bohotineanu – Biologie şi D-na Prof. Paula Gavrilescu, Director al Colegiului Naţional „Emil Racoviţă”, pentru disciplină Chimie.



Mai multe aici: http://www.euso2013.lu/results.aspx

Sursa AICI

luni, 25 martie 2013

Teatrul "În Culise" are un nou sediu!




Teatrul „În Culise” îşi inaugurează noul spaţiu artistic cu trei nopţi de evenimente reunite într-un mix special. De pe 29 până pe 31 Martie tragem cortinele şi vă aşteptăm în Piaţa Naţiunile Unite nr. 3-5 (în fostul Club Prometheus) la concert, karaoke, stand-up comedy, petrecere şi nu în ultimul rând, la teatru!
„În Culise” trece printr-o transformare şi se metamorfozează într-un loc mai bun pentru voi: mai mare, mai aproape de centru, confortabil, lejer, artsy şi underground în acelaşi timp. Ne continuăm misiunea şi încercăm să vă aducem aceleaşi spectacole unice, neconvenţionale şi actuale, dar şi muzică live, petreceri private şi nopţi de club-bar. Noile Culise sunt mai spaţioase şi armonios aranjate, oferind un mediu propice destinderii boemilor de astăzi şi nu numai.
 Numărul magic, trei, vă aduce  în cadrul aceluiaşi eveniment de inaugurare o combinaţie perfectă şi inedită de artă şi cultură îmbinată cu distracţie. Petrecerea de casă nouă va fi ca în poveşti: cu muzică bună, dans, entertainment de calitate, cocktail-uri delicioase şi echipa din Culise. Vineri şi Sâmbătă primiţi la intrare „împuşcături” (shot-uri) din partea casei!
Vă aşteptăm în fiecare seară, de vineri până sâmbătă (29-31 Martie), începând cu orele 17:00, în Piaţa Naţiunile Unite nr. 3-5 (pe laterala blocului turn, lângă biserica Sf. Spiridon Vechi – clinica Nadia Comăneci) să ne reîntâlnim sau să ne cunoaştem şi să fim împreună În Culisele distracţiei!
Eveniment susţinut de: ŞapteSeri, Zile şi Nopţi, România Liberă, Metropotam, Ziarul Metropolis, ArtActMagazine, TV City, Oraşulm.eu, Modernism.ro, Teatral.ro, Port.ro, VipNews, Hypestreet.ro, Artwe.ro.

Program Complet

·         Vineri, 29 Martie
Ora 20:00
Concert LIVE de muzică rusească şi folk românesc „Serile Moscovei”
Cu: Vasile Pitonov, Mihai Mosoi (şi chitarele)
Ora 22:00
Karaoke
Intrare Liberă la ambele evenimente

·         Sâmbătă, 30 Martie
Ora 19:00 şi Ora 21:30
Aristocraţii – Stand-up Comedy
Intrare: 20 lei
Ora 23:30
PARTY ca-n poveşti cu DJ Dragoş Rusu
Intrare liberă

·         Duminică, 31 Martie
Ora 19:00 Monoloagele Vaginului
Ora 21:00 Scrisori Către Rita – The Show
Intrare: plateşti 30 de lei şi poţi să vizionezi ambele spectacole


vineri, 22 martie 2013

UN Secretary-General Ban Ki-moon's Earth Hour 2013 message



United Nations Secretary-General Ban Ki-moon gives his support for WWF's Earth Hour and calls on the world to mobilise beyond the hour:

"We participate with an undimmed determination to take action on climate change. Together, let’s do our part and shed light on common sense answers for a cleaner, greener world."



La Sfântu Gheorghe se stabileşte Capitala Studenţilor!



Studenți din București și Cluj Napoca vor ajunge la Sfântu Gheorghe de Zilele Orașului pentru a stabili Capitala Studenților. Inițiativa aparține Cortului de Tineret, care astfel va organiza o dezbatere publică pe tip debate, cu reguli precise, timp limitat, mijloace video, suporteri înflăcărați, arbitri imparțiali – pe un teren neutru, adică la Sfântu Gheorghe.

Dezbaterea va avea loc în Cortul de Tineret pe 27 aprilie, începând cu ora 13.00. Competiția se încadrează în suita de întâlniri pe care Clubul de Dezbateri din Sfântu Gheorghe și Asociația Ecou le organizează pe diverse teme și cu diferite ocazii în ultimii ani, cu scopul declarat de a promova valorile acestui oraș și normalitatea proprie acestei zone multiculturale.









"Debate Club Sfântu Gheorghe încearcă să promoveze din nou dezbaterile cu sens, invitând câteva zeci de tineri reprezentativi, dintre studenți de data aceasta, să dialogheze constructiv și să pună argumente solide pe masa discuțiilor pentru susținerea celor două „capitale” ale studenților, Cluj și București.

 Echipa din Capitală va fi condusă de Laura Ardeleanu, studentă anul III la Facultatea de Relații Internaționale a Academiei de Studii Economice, și de către Emil Pantelimon, absolvent al Facultății de Științe Politice a Universității București, iar cea din Capitala Transilvaniei o va avea în frunte pe Călina Cruceriu, studentă în anul I la Facultatea de Sociologie / Resurse Umane a Universității Babeș-Bolyai, și pe Vlad Vidican, student în anul III la Facultatea de Drept a aceleiași Universități din Cluj Napoca.

Publicul țintă este format pe de o parte din studenți din celelalte centre universitare, [..] dar mai ales tinerii liceeni din anii terminali care vor trebui să aleagă în cel mai scurt timp locul în care își vor petrece anii de studenție, a explicat coordonatorul Clubului de Debate din Sfântu Gheorghe, Mădălin Guruianu.

Dezbaterile vor fi susținute de două echipe compuse din cel puțin 15 persoane fiecare și care vor fi conduse de patru tineri din Sfântu Gheorghe.




Sursa AICI

miercuri, 20 martie 2013

Earth Hour la Sfântu Gheorghe 2013




Sfântu Gheorghe Stinge Lumina şi în 2013!

EVENT pe Facebook  AICI





Sfântu Gheorghe se află printre oraşele din prima linie în susţinerea evenimentului global. Încă din 2008, oameni şi instituţii din Sfântu Gheorghe au stins luminile şi au fost organizate “petreceri la lumina lumânării” în mai multe locuri publice din oraş. Din 2009, oficialităţile au preluat ideea şi Sfântu Gheorghe a fost printre primele 10 oraşe din România participante la evenimentul “Ora Pământului”, stingând oficial iluminatul public timp de oră în municipiu.


Din 2010, în fiecare an, în Sfântu Gheorghe a fost oprit iluminatul public, iar Asociaţia de Tineret ECOU a organizat o petrecere în acest interval în Parcul Central cu muzică live, la lumina torţelor. Anul trecut am avut privilegiul să avem invitați de marcă, doamna Felicia Filip și regizorul Cristian Mihăilescu au petrecut evenimentul la noi, cântând alături de zeci de voluntari în Sfântu Gheorghe.


Şi în acest an, pe 23 martie, între orele 20.30-21.30 sperăm ca autoritățile să continue inițiativa noastră și să stingă luminile din oraş, iar ONG-urile, persoanele fizice și juridice sunt inbvitate să se alăture celebrării “Orei Pământului”, ale cărei beneficii sunt extraordinare, mai ales la nivelul schimbării de mentalitate şi a mesajului puternic transmis tinerei generaţii!



Mădălin Guruianu,

Iniţiator în Sfântu Gheorghe al programului “Ora Pământului”




sâmbătă, 16 martie 2013

Bilete la Zilele Sfantu Gheorghe 2013



Programele culturale din cadrul Zilelor Oraşului Sfântu Gheorghe le puteţi urmări
 AICI





La programele în aer liber intrarea este liberă.

Biletele se pot cumpăra la Biroul de Evenimente Culturale (P-ţa Libertăţii nr. 1). Rezervările sunt valabile 24 de ore.

Casa de bilete este deschisă de luni până joi între orele 11-16, vineri între orele 11-13, şi cu o oră înaintea începerii spectacolelor.


Pentru informaţii suplimentare sunaţi la numerele de telefon: 0267 312 104, 0728 083 336, 0745 589 214

vineri, 15 martie 2013

Prima dată pe Iezer Păpuşa -- Iunie 2012

Ehe.. dragi munţomani, în sfârşit mi-am găsit timp pentru a posta despre tura pe Iezer pe care am făcut-o anul trecut în iunie împreună cu Marius, Emilian şi Stângă.

Doi ani de aşteptări se termină victorios cu o tură "Pentru cei Puternici" de 12 ore pe creasta Masivului Iezer-Păpuşa, unde am marcat cu brio Vărfurile: Grădişteanu 2148, Păpuşa 2391, Spintecătura Păpuşii 2294, Ţambura 2255, Frăcea 2242, Bătrâna 2341, Roşu 2469, Iezerul Mare 2462. O tură faină, o tură "To be remembered"
Aşadar...Plecăm din Sfântu pe la 04-AM ca să avem timp să ajungem la Cabana Voina cel tarziu la 7-7 jumate. Dar, înainte să plecăm, la RomPetrol aflăm că Emilian nu a adus cortul de 4 pers. pt. a putea dormii pe creastă. Ne conformăm, pornim la drum. Seara, odată ajunşi la refugiu, la ce vant bătea, ne dăm seama că oricum nu era o alegere foarte bună să dormim în creastă.
Piatra Craiului si satul Magura
Trecem prin culoarul Rucăr-Bran şi ne oprim 10 minute să admirăm Craiul.


 Continuăm frumos pe serpentine şi intrăm în jud. Argeş, apoi Câmpulung şi lacul de acumulare Râuşor. Oprim la baraj, mulţumim cerurilor că avem maşină şi drum asfaltat şi nu trebuie să înconjurăm lacul cum am făcut acum 2 ani în Bucegi (vezi lacul Bolboci).



Ajungem la Cabana Voina pe la ora 07 şi din motivele pur tehnice explicate mai sus decidem că nu putem înnopta pe creastă şi trebuie să facem toată creasta Iezerului până la înserare şi să ajungem şi la Refugiul Salvamont ca să dormim acolo.


Zis şi făcut. Pornim pe banda Albastră spre Cabana Cuca. Cel putin 29 de grade, soarele începe să ardă, renunţăm la tricouri. A fost senin până am ajuns pe Vărful Bătrâna. Vreme cum rar prinzi pe Iezer vara. Continuăm pe marcajul de creastă marcat cu banda Roşie, marcat cel putin teoretic :))...practic, mai răruţ.

Planurile noastre pe ziua de azi.

Urcăm tot mai mult spre Păpuşa, găsim câţiva cai pe la Şaua Grădişteanu care păşteau indiferenţi de prezenţa noastră gălăgioasă. Găsim şi un ciobănaş care ne recomandă un izvor cu apă bună. Ne oprim 2 minute pentru hidratare.







Ne oprim pe Grădişteanu să ne imortalizăm cu Craiul şi Bucegii care ne flancau la Est. Stau şi analizez un pic Craiul şi încerc să îmi dau seama unde e punctul panoramic de la Ref. Diana, pentru a-mi da seama de unde mă uitam acum 2 ani spre Iezer cu acea dorinţă arzătoare "trebuie să ajung şi acolo". 
Piatra Craiului


În spatele meu, Vârful Păpuşa, cu cei 2391 metrii ai săi

În dreptul Vârfului Păpuşa privim cu îngrijorare spre Roşu şi Iezerul Mare care ne aşteptau pe cealaltă parte a muntelui, dar cu un zambet larg la aparatul de fotografiat, să nu bată la ochi că suntem deja obosiţi.


Spintecătura Păpuşii e porţiunea cea mai antrenantă din tot masivul. Aceasta porţiune seamănă foarte mult cu relieful din Retezat. 
Spintecătura Păpuşii şi crestele Făgăraşilor



Urcuşul mai ales ne scoate un pic din morţi, stau şi mă gândesc...nu era rau nici dacă urcam acum pe "La Lanţuri", dar lăsăm acest gând pentru iarnă.


Urcăm înapoi în creastă şi zburdăm pe Ţambura, Frăcea. Eu mă îndepărtez de baieţi cu 50-60 de metrii şi ..guess what..sunt întâmpinat de vreo 7 câini care îşi apărau cu stoicism avutul mioritic ameninţându-mi mie gambele. Fuck..ce-i de făcut? Să mă aşez, să mă rostogolesc? Nu, asta se face când iei foc. Îmi pun beţele de trekking aproape de picioare şi mă întorc spre băieţi ca să continuăm într-un format mai compact spre Bătrâna.

Panorama Varful Iezerul Mare si Varful Rosu

De la Şleul Bătrânei putem admira crestele Făgăraşilor care ne ispiteau să coborâm Iezerul şi să pornim spre Moldoveanu, dar asta poate într-o altă tură :D


Ajungem pe Vârful Bătrâna, dar nu ne dăm seama de asta şi în nebunia noastră avem impresia că am ajuns pe Vf. Roşu..ne mai facem şi poze ca să fim penibili până la capăt :)) Nu durează mult până să ne trezim la realitate (altitudine, aer un pic mai rarefiat, soare puternic...toate se acumulează) şi pornim mai departe.


Bucuria nu tine mult, nu e varful Rosu


O alta poartă spre Lacul Boarcăşu şi spre ţinutul Făgăraşilor 


Înaintăm spre Vf. Piscanu, urmând apoi să ne oprim pt ultima pauză înainte să atacăm Vârful Rosu. Ne oprim undeva langă Vf. Piscanu şi facem repede repejor câteva poze cu vârfurile semeţe care păreau acum doar la o aruncatură de băţ faţă de azi dimineaţă.

(stg) Varful Iezerul Mare si Varful Rosu


Şi iată-ne ajunşi întregi şi nevătămaţi la cei 2469 de metrii ai acestui colos carpatin.




Iezerul Mare e ultimul vârf pe care trebuie să îl atingem, până să ajungem şi acolo ne pozăm cu cei doi Iezeri..Mare şi Mic ca apoi să continuăm pe partea vestică a vârfului I. M, urmând să cotim apoi la stânga spre pisc.
Iezerul Mare (stg) si Iezerul Mic (dr)

 Am ajuns într-un punct perpendicular cu vârful şi stăm 2-3 minute să ne decidem care dintre cele 2 marcaje e vârful Iezer. Momentul de dubiu se datorează în special lipsei marcajelor corespunzătoare care nu trebuiau să lipsească de pe creastă "spre Vf. Iezer"...sau ceva de genu.


Într-un final ne dîm seama de adevăratul vârf şi cu un ultim boost de energie urcăm pe Iezerul Mare



 Misiune îndeplinita..la ora 7 şi 36 PM, după aproximativ 12 ore de mers, vârful cel mai important al turei a fost atins de către munţomanii sângheorgheni.
În ciuda faptului că bătea vântul foarte puternic, stăm şi ne bucurăm de panorama absolut superbă pe care ţi-o oferă Iezerul Mare: creasta Făgăraşilor la Vest de munte, Bucegii şi Piatra Craiului la Est, totul învelit intr-un vuiet ameţitor, semn că ne aflam într-un loc aparte, pe vărful unui colos înconjurat de alşi coloşi frumoşi ai Carpaţilor. Carpatii trezesc în noi de fiecare dată trăiri intense, indiferent de oboseală, frig sau ploaie.
Iezerul Mic

Singura mea dezamăgire a fost "indicatorul" găsit pe vârf.. mai exact 3-4 beţe care trebuiau chipurile să ateste că acolo este Vf. Iezerul Mare, un vârf de peste 2400 de metrii din lanţul Merdionalilor. Nu era nimic, nici indicator, plăcuţă, nimic. Doar 4 bete înfipte în pământ înconjurate de nişte bolovani, "da, dragi turişti, acesta e unul dintre cele mai importante vârfuri din Romania, mulţumim, la revedere!"
Facem tradiţionalele poze, ne filmăm, îi salutăm pe cei de acasă care nu au putut să ne însoţească.




Măria Sa, Iezerul şi noi trei, mititei, ne grăbim spre Ref. Iezer unde speram să găsim un pic de căldură şi locuri libere.
Iezerul Mare


Coborâm apoi spre Refugiul şi lacul Iezer. 


A 2-a zi pornim pe marcatorul cu punct Albastru spre Cabana Voina. Ne aştepta drum lung, eu având nişte probleme gastrice care m-au lăsat fără puteri. Beau cu încredere din apa de munte şi mă înzdrăvenesc spre sfârşitul drumului.


Ne aşteaptă drum lung până la Voina, dar mai lenevim 5 minute ca să ne bucurăm de peisajul cu care ne trezea Iezerul, mai rar aşa ceva!

Continuăm alene prin împaraţia jenpenilor care umplea valea Iezerului Mare până la marginea pădurii, intrăm într-un final în pădure. Mergem, mergem pe traseu cu punct Albastru. Drumul e mai lung decăt ne imaginam, ajungem la un fel de stradă de bolovani în munţi care cobora undeva de lângă pârâul Bătrâna până în apropiere de poalele muntelui, traversăm pârâul, trecem peste poduri, podeţe. Ne îmbătăm cu mirosul de friptură al celor care se relaxau şi se distrau într-un mod total diferit de al nostru, cei care coboram tocmai din creasta muntelui. Ne întâmpină la un moment dat niste bătrânei care ne întrebă dacă suntem obosiţi şi ne dau o piersică să ne îndulcim, o mănânc doar eu, mulţumesc camarazilor mei de drum care au ţinut cont de faptul că eram deshidratat şi nu îmi strica un fruct.

Ajungem la Voina, ne schimbăm şi ..Hai acasă!



Iezerul ne-a răsfăţat cu vreme bună şi cu un drum lung şi antrenant. Până la turele următoare să aveţi parte de o primavară frumoasă şi ture faine pt.toţi munţomanii!



Voie bună, munţomani!

Romanian teams at Vienna IV Debate Tournament 2013

Vienna IV (8-10 martie)

De 100 de ori mai important decat Eurovision-ul, Bianca Alexandra Prunea si Ioana Georgescu -- broke 3rd la Vienna IV! Felicitari lor, cat si lui Serban Pitic si David Moscovici, care au fost si ei in semifinale.

Vienna IV 2013 is the biggest tournament in British Parliamentary Debating held in Austria and widely known to be the most international event of this sort in Central Europe. We are proud to announce Vienna IV 2013 for March 2013. The two previous editions of Vienna IV have attracted participants from over 45 countries, including the United States, Central and South East Asia, the Middle East, the Balkans and Western Europe. Vienna IV combines the highest quality of debating and adjudicating with magnificent sightseeing and entertaining socials. 

Huge congrats to our lovely Babes Bolyai University A team,Bianca Alexandra Prunea and Ioana Georgescu, for going all the way to the finals of the Vienna IV debate tournament. Also, way to go to the Bucharest team of Serban Pitic and David Moscovici and the other BBU team: Calin Muresanu and Ioana Stupariu!