Folk You! pentru MIŞCAREA DE REZISTENŢĂ,
Folk You! pentru VAMĂ,
Folk You! pentru spiritul liber,
Folk You! pentru frumuseţea fiinţei noastre!
Folk You! pentru demnitatea Rezistenţei noastre!

duminică, 18 aprilie 2010

Campionii de la Universitatea Babes Bolyai 2010

Campioni la debate şi la studenţi

Confirmându-şi statutul de excelenţi practicanţi ai debate-ului la nivel naţional şi internaţional, fosta campionă naţională de acum 3 ani şi participantă la Europenele şi Mondialele din anul trecut, Bianca Dragomir - Sfântu Gheorghe, în echipă cu Grigore Pop - Cluj Napoca, au reuşit să câştige cea mai importană competiţie pentru studenţi din România. Desfăşurată la Universitatea Babeş Bolyai, în prezenţa rectorului Andrei Marga şi a celor mai importanţi debateri studenţi din ţară, competiţia a avut 4 runde de calificare, dominate de la început de cuplul Bianca / Grig şi 3 eliminatorii – sferturi, semifinale şi finală. Cu 48 de participanţi de la centrele universitare importante din ţară - Bucureşti, Iaşi, Timişoara şi, evident, Cluj şi teme de mare actualitate:
 "mărirea pragului electoral la 10 %"
"permisiunea părinţilor de a accesa conturile copiilor lor de pe reţelele sociale",
"sindicatele are trebui suspendate în perioada crizelor economice",
"cei acuzati de coruptie ar trebui să fie iertaţi, dacă îi demască pe alţii"
Competiţia a însemnat un eveniment în lumea dezbaterilor, excelentă organizarea echipei condusă de Anca Pascu, director de turneu şi Emil Mesaroş, preşedinte ARDOR Transilvania, performanţi voluntarii atotprezenţi şi mai presus de toate extrem de constructivă ideea acestei prime competiţii în format british parly, adică pe modelul parlamentului britanic, cu 2 echipe ale Guvernului şi 2 ale Opoziţiei, fiecare având dreptul la câte un discurs de 7 minute pentru fiecare vorbitor, fără timpi de gândire, cu întrebări în timpul discursurilor şi cu doar 15 minute timp de pregătire înainte de joc.



În încheiere vă anunţăm că membrii Debate Club Sfântu Gheorghe, în frunte cu noua noastră campioană Bianca Dragomir, vor participa la marşul de deschidere de la Zielele Sfântu Gheorghe, vineri 23 aprilie de la ora 12.00.

Mădălin Guruianu
Coordonator Debate Club Sfântu Gheorghe