VICECAMPIONI EUROPENI DIN SFÂNTU GHEORGHE
Radu Cotarcea în timpul discursului său din finala Campionatului European 2011
Radu Cotarcea în timpul discursului său din finala Campionatului European 2011
Cei mai importanţi debateri pe care i-a avut vreodată Sfântu Gheorghe, Bianca Dragomir şi Radu Cotarcea au reuşit să treacă de încă o barieră şi, după semifinalele de anul trecut, au reuşit să prindă finala Europenelor din acest an, competiţie care a avut loc între 6-13 august în Galway, Irlanda. Chiar dacă finala a fost pierdută în faţa echipei din Tel Aviv / Israel, prezenţa unei echipe româneşti în finala competiţiei Galway Euros 2011 este o mare realizare şi readuce debate-ul românesc în vârful unde se afla acum trei ani când Dan Cristea şi Nicoleta Lupea au câştigat competiţia de la Tallinn Euros 2008. Deasemenea, colegii din delegaţia României, Călin Mureşanu, Ioana Stupariu şi Ioana Georgescu, Bianca Prunea, au realizat un parcurs foarte bun, cu 14 puncte obţinute în cadrul competiţiei, ajungând la doar un punct distanţă de calificarea în sferturi, deşi se aflau la prima participare la Europene.
Pentru Debate Club Sfântu Gheorghe, Radu Cotarcea a ţinut să rememorize experienţa: “Acest Parlament ar reintroduce pedeapsa capitala”; “Acest Parlament ar interzice publicarea cartii Mein Kampf pentru totdeauna”; “Acest Parlament ar sista orice forma de sprijin atat pentru Israel cat si pentru Autoritatea Palestiniana pana cand se ajunge la pace” reprezintă doar câteva dintre moţiunile de la această competiţie. Pe fiecare dintre aceste teme le-am auzit pentru prima oara înainte de runda în cauză şi am avut 15 minute la dispoziţie să pregătim două pledoarii a câte 7 minute fără acces la orice fel de resursă electronică. Acest lucru a fost cu atât mai provocator cu cât nu era îndeajuns doar să fim suficient de bine informaţi asupra subiectului, dar trebuia să pregătim susţinerea oricărei dintre cele doua perspective, poziţia în dezbatere fiind desemnată aleator. Dupa 3 zile si 9 runde, ne-am calificat în sferturile turneului unde am dezbătut “Acest Parlament ar interzice companiilor europene sa vândă armament în afara UE” urmate de semifinale – “Acest Parlament ar interzice persoanelor care au lucrat în mass-media să candideze pentru o poziţie publică pentru 4 ani de la demisie”. Cu atenţie, emoţii şi, de ce sş nu recunoaştem, puţin noroc, am reuşit să ne calificăm în finală. Dacă fiecare dintre moţiunile pe care am jucat până în acel moment au fost dificile prin prisma cunoştinţelor specifice de care aveam nevoie pentru a dezbate pe ele, măcar ne ofereau o discuţie practică în care puteam aduce argumente bazate pe exemple reale. Moţiunea din finala în schimb nu a mai beneficiat de acest lucru: “Acest Parlament crede că Dumnezeu exista”. Din pacate, nu am reusit sa trecem peste acest ultim hop, victoria mergand in cele din urma catre echipa Tel Aviv A. Evident, motiunea a dezavantajat toate echipele in aceasi masura si nu s-a pus problema sa dam vina pe ea pentru infrangere dar, cum ne avertiza un amic care in anul precedent a pierdut in aceasi etapa a campionatului, sa pierzi in finala te va bantui multa vreme, si nu pot sa nu ma intreb cum ar fi evoluat meciul pe alta motiune. Nu putem acum decat sa ne bucuram ca am reprezentat onorabil delegatia romaneasca si sa speram ca la fel cum anul acesta am depasit performanta anului precedent, la anul să aducem şi cupa cu noi acasă şi să-i facem pe toţi cei care ne-au sprijinit de la parinţi, la trainer, colegi şi prieteni mândri.” (Radu Cotarcea, Vicecampion European 2011)
Printre obiectivele mărturisite de Radu Cotarcea se află participări la Campionatele Mondiale din Manila / Filipine şi Europenele de anul următor de la Belgrad, dar şi puternicele open-uri de la Oxord sau Cambridge.
http://sfantugheorghetineret.blogspot.com/2011/09/performerii-de-la-debate-club-sfantu.html