EVENIMENTUL EXPOZIȚIONAL AL ANULUI ÎN SFÂNTU GHEORGHE:
Expoziția de Vechi Maeștri ai Artei Românești
Sfântu Gheorghe intră în atenția liderului pieței de artă din România. Casa de licitații Artmark invită personalitățile locale, presa și iubitorii de artă la un eveniment cultural unic, Expoziţia de Vechi Maeștri ai Artei Românești, miercuri, 8 mai, la Centrul de Cultură Arcuș și joi, 9 mai, la Muzeul Național Secuiesc din Sfântu Gheorghe.
50 de capodopere semnate de cei mai valoroși artiști români așteaptă să fie admirate miercuri după conferința de presă (8 mai 2013, ora 12,00) și vernisajul oficial (8 mai 2013, ora 18,00) la castelul Szentkereszty – Centrul de Cultură Arcuș (între orele 19 și 21) și joi, 9 mai între orele 10,00 - 21,00, la Muzeul Național Secuiesc din Sfântu Gheorghe.
Expoziția prezintă în premieră capodopere semnate de cei mai apreciați pictori români pe piața deartă. Cele mai valoroase tablouri expuse la Sfântu Gheorghe sunt semnate de Ioan Andreescu („Oală cu flori de câmp”, valoare estimativă 100.000 - 200.000 deeuro), Nicolae Grigorescu („Întoarcerea de la târg”, valoare estimativă 100.000 - 200.000 de euro), Theodor Pallady („Natură moartă cu narghilea și gutui”, valoare estimativă 60.000 – 80.000 de euro) și Ștefan Luchian („Vas cu garoafe”, valoare estimativă 40.000 - 60.000 de euro).
Partenerii evenimentului sunt: Consiliul Județean Covasna, Prefectura Covasna, Centrul de Cultură Arcuș, Muzeul Național Secuiesc.
Operele expuse vor figura ulterior în luna mai într-o sesiune de licitații a casei Artmark la București, în zilele de 14 și 15 mai, după cum urmează: Licitația de Orientalism & Licitația de Bijuterii și Ceasuri de Colecție – marți, 14 mai, ora 19,30, Casa Doina, respectiv Licitația Vechi Maeștri ai Artei Românești (inclusiv o secvenţă din colecţia compozitorului Aurel Stroe) & Licitația de Opere în Argint – miercuri, 15 mai, Athénée Palace Hilton.
Pentru informaţii şi confirmări: mihai.ziman@artmark.ro; +40 756 066 302.