Folk You! pentru MIŞCAREA DE REZISTENŢĂ,
Folk You! pentru VAMĂ,
Folk You! pentru spiritul liber,
Folk You! pentru frumuseţea fiinţei noastre!
Folk You! pentru demnitatea Rezistenţei noastre!
Se afișează postările cu eticheta artisti - personalitati. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta artisti - personalitati. Afișați toate postările

miercuri, 8 mai 2013

Vechi Maeştrii ai Artei la Sfântu Gheorghe




EVENIMENTUL EXPOZIȚIONAL AL ANULUI ÎN SFÂNTU GHEORGHE:
Expoziția de Vechi Maeștri ai Artei Românești

Sfântu Gheorghe intră în atenția liderului pieței de artă din România. Casa de licitații Artmark invită personalitățile locale, presa și iubitorii de artă la un eveniment cultural unic, Expoziţia de Vechi Maeștri ai Artei Românești, miercuri, 8 mai, la Centrul de Cultură Arcuș și joi, 9 mai, la Muzeul Național Secuiesc din Sfântu Gheorghe.

50 de capodopere semnate de cei mai valoroși artiști români așteaptă să fie admirate miercuri după conferința de presă (8 mai 2013, ora 12,00) și vernisajul oficial (8 mai 2013, ora 18,00) la castelul Szentkereszty – Centrul de Cultură Arcuș (între orele 19 și 21) și joi, 9 mai între orele 10,00 - 21,00, la Muzeul Național Secuiesc din Sfântu Gheorghe.

Expoziția prezintă în premieră capodopere semnate de cei mai apreciați pictori români pe piața deartă. Cele mai valoroase tablouri expuse la Sfântu Gheorghe sunt semnate de Ioan Andreescu („Oală cu flori de câmp”, valoare estimativă 100.000 - 200.000 deeuro), Nicolae Grigorescu („Întoarcerea de la târg”, valoare estimativă 100.000 - 200.000 de euro), Theodor Pallady („Natură moartă cu narghilea și gutui”, valoare estimativă 60.000 – 80.000 de euro) și Ștefan Luchian („Vas cu garoafe”, valoare estimativă 40.000 - 60.000 de euro).

Partenerii evenimentului sunt: Consiliul Județean Covasna, Prefectura Covasna, Centrul de Cultură Arcuș, Muzeul Național Secuiesc.

Operele expuse vor figura ulterior în luna mai într-o sesiune de licitații a casei Artmark la București, în zilele de 14 și 15 mai, după cum urmează: Licitația de Orientalism & Licitația de Bijuterii și Ceasuri de Colecție – marți, 14 mai, ora 19,30, Casa Doina, respectiv Licitația Vechi Maeștri ai Artei Românești (inclusiv o secvenţă din colecţia compozitorului Aurel Stroe) & Licitația de Opere în Argint – miercuri, 15 mai, Athénée Palace Hilton.

Pentru informaţii şi confirmări: mihai.ziman@artmark.ro; +40 756 066 302.

joi, 4 aprilie 2013

Festivalul Internațional al Naiului "Gheorghe Zamfir" la Sfântu Gheorghe!














SFÂNTU GHEORGHE DĂ LOVITURA, DIN NOU, PE PLAN CULTURAL! Vom găzdui anul acesta prima ediție a Festivalului Internațional al Naiului ,,GHEORGHE ZAMFIR"! Maestrul și-a găsit orașul cu numele său și orașul îl onorează așa cum se cuvine!



Asociația de Tineret Ecou în parteneriat cu Uniunea Naţională a Muzicienilor Interpreţi din România și Centrul de Cultură Arcuș, anunță organizarea primei ediții a Festivalului Naiului „Gheorghe Zamfir”.

Festivalul se va desfășura în perioada 21-25 aprilie la Sfântu Gheorghe, Arcuș și Brașov şi ne va delecta cu trei concerte de nai cu orgă, cvartet de coarde și taraf, o expoziție marca Zamfir unde publicul va putea admira cateva din valoaroasele discuri de aur şi platină ale Maestrului, împreună cu o lansare de carte și o campanie de promovare a lecturii.


În cadrul evenimentului, concertele vor fi susţinute de personalități precum Christian Micșunescu (Munchen), Adrian Petrescu (Prim oboist al Filarmonicii „George Enescu”) și cvartetul Tiberius de la Târgu Mureș. 
Festivalul Internaţional al Naiului ,,Gheorghe Zamfir" este realizat în co-producție cu Televiziunea Română și se bucură de sprijinul Primăriilor Sfântu Gheorghe și Braşov şi al Consiliului Județean Covasna.

„Trebuie să valorificăm din ce în ce mai mult capitalul cultural al zonei în care trăim. Gheorghe Zamfir este un bun prieten al orașului nostru, iar prima ediție a acestui festival nu face decât să confirme capitalul cultural pe care îl putem fructifica aici”, a declarat Alexandru Ujvarosi, președintele Asociației Ecou.


luni, 1 aprilie 2013

„Poziţia copilului”, va fi proiectat la Sfântu Gheorghe!



VINERI 12 APRILIE, LA SFÂNTU GHEORGHE! 
Evenimentul anului din punct de vedere cinematografic!


Asociaţia de Tineret Ecou, în parteneriat cu Centrul de Cultură Arcuş, are onoarea să prezinte la Sfântu Gheorghe filmul anului, în regia lui Călin Peter Netzer, premiat în acest an cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin.

Vinerea viitoare, atmosfera de sărbătoare se mută la Sfântu Gheorghe. În Sala Mare a Teatrului Andrei Mureşanu ne vom bucura de un spectacol de gală cu membrii echipei "Poziția Copilului", unde va fi proiectat pelicula cu acelaşi nume care a stârnit furori anul acesta la Berlin.

Filmul va fi proiectat pe data de 12 aprilie, începând cu ora 21. După vizionare spectatorii vor putea dialoga cu echipa şi se vor bucura de sesiunea de autografe.


Suntem mai mult decât onoraţi că putem aduce la Sfântu Gheorghe cel mai apreciat film românesc din ultima perioadă şi, mai mult decât atât, pe protagoniştii care au stat la baza acestui reper din industria cinematografică din ţara noastră. Sperăm ca publicul covăsnean să aprecieze calitatea filmului care a produs o performanţă extraordinară la Berlin!”, a declarat Alexandru Ujvarosi, preşedintele Asociaţiei Ecou.

Distributie Poziţia copilului
Luminiţa GheorghiuLuminiţa GheorghiuCorneliaBogdan DumitracheBogdan DumitracheBarbuMimi BrănescuMimi BrănescuAgent Pricop
Florin ZamfirescuFlorin ZamfirescuAurelian FăgărăşanuVlad IvanovVlad IvanovDinu LaurenţiuIlinca GoiaIlinca GoiaCarmen
Adrian TitieniAdrian TitieniTraian AngheliuTania PopaTania PopaLuminiţa AngheliuNataşa RaabNataşa RaabOlga Cerchez


sâmbătă, 13 octombrie 2012

La Mulţi Ani, Maestre Andrieş!!

Astăzi, Maestrul Alexandru Andrieş a împlinit 58 de ani!
Îţi mulţumim Maestre pentru minunatele tale creaţii care ne gâdilă intelectul şi inima deopotrivă!



luni, 18 iunie 2012

Maia Morgenstern despre Roşia Montană...

“Un om valorează mai mult decât aurul pe care îl poartă. La fel şi o țară”



De urmărit, de reflectat, de acţionat! 

Un videoclip cutremurător cu o extraordinară fiinţă umană, a noastră, Maia Morgenstern!

Adevărul despre Roşia Montană, nu despre aurul său.







"Poftiţi domnilor, tot aurul meu! Mai lăsaţi-ne în pace!! "



GO HOME, RMGC!!! 

joi, 31 mai 2012

La Mulţi Ani, Nicu Alifantis!

Azi sărbătorim ziua de naştere a unei legende vii a folk-ului românesc, e brăilean, are o voce inconfundabilă, iar melodiile "Piaţa Romană, nr 9", "Ce bine că eşti", "Emoţie de toamnă", "Ploaie în luna lui Marte" şi multe altele sunt prezente şi vor rămâne mereu în sufletul nostru.

Nu putem decât să îţi urăm mulţi, mulţi ani fericiţi, Maestre! Să ne încânţi mulţi ani de acum înainte!!











miercuri, 2 mai 2012

Lasă-te inspirat de o legendă vie a fotbalului românesc!

Te-ai săturat să mergi cu prietenii la fotbal şi să găseşti cu greu un teren curat? Vrei să ajuţi la promovarea comportamentului eco friendly printre prietenii tăi?

Helmuth Duckadam este alături de noi anul acesta!


Ai nevoie de cât mai multe spaţii curate! Ai nevoie de spaţii verzi unde să ieşi la o pasă şi un picnic cu cei dragi!

Dacă eşti suporter adevărat şi eşti convins că prin gesturi mici putem schimba lumea,

Hai alături de noi! Hai pe 12 mai la marea curăţenie!!

Let’s Do It, Romania!

vineri, 6 aprilie 2012

La Mulţi Ani Maestre Gheorghe Zamfir! Happy Birthday Gheorghe Zamfir!

La Mulţi Ani, Maestre Gheorghe Zamfir! 
Să vă ţină Dumnezeu sănătos şi fericit mulţi ani de acum înainte!

Foto: wikipedia.org

 "Dăruieşte, una după alta, dorinţa de a visa, a dansa, a iubi şi a plânge". Maestrul Gheorghe Zamfir, prin sunetul naiului, a făcut cunoscut folclorul românesc, dincolo de cuvinte, în toate colţurile lumii." (LUMINITA CIOBANU)
http://www.jurnalul.ro/calendar/astazi-e-ziua-ta-gheorghe-zamfir-609178.htm


Gheorghe Zamfir la Sfântu Gheorghe |  Povestea din Ajun  2011

"Sunt nebun după tot ce este românesc şi mai ales după folclor, cea mai mare valoare universală. 
Folclorul românesc este sacru în tot ce are şi tot ce conţine este divin. Compun, creez, căci acestea sunt importante şi esenţiale astăzi: creaţia şi credinţa. Cu cât am studiat şi am prezentat sub diferite forme folclorul, cu atât mi-am dat seama de rolul său colosal în menţinerea echilibrului în societate. Cu cât m-am confundat cu el, cu atât am realizat, în repetate rânduri, sacralitatea lui şi nu mai eram eu, ci însăşi glia, în toată definiţia ei majoră. Am dat acestui popor totul, însă constat cu amărăciune că, în momentul actual, în România nu mai există cu adevărat noţiunea de cultură. Adevărata cultură de astăzi, de la noi, este politica, iar conceptul de om de cultură aproape că nu mai există. Totul a fost supus politicii!

Privind în urmă, la cariera mea, mă felicit pentru faptul că am ajuns primul muzician al planetei cu peste 750 de milioane de discuri vândute – la secţiunea muzică clasică ­ însă regret că nu am valorificat toate stilurile muzicale (12 în total) pe care le-am abordat. Anul acesta voi organiza un eveniment de referinţă, un festival mondial de nai, riguros din toate punctele de vedere.

La cei 71 de ani, pe care îi împlinesc astăzi, nu-mi doresc decât ce-au spus doi mari români ­ Petru Rareş şi Mihai Eminescu: «Nădăjduim în Dumnezeu că vom fi ce am fost, şi mai mult decât atât» şi «La trecutu-ţi mare, mare viitor»!"


Muzician complet, virtuoz tulburător, Gheorghe Zamfir posedă o personalitate iradiantă. Electrizează o sală din câteva măsuri", titra publicaţia elveţiană L’imparţial, în 1970. "Această muzică n-are vârstă. Ea este viaţa de toate zilele a unui popor şi natura care-l înconjoară", consemna Valeurs Actuelles din Franţa, în 1971. Tot francezii, de astă dată cei de la France Soire, notau în 1971: "Zamfir şi naiul său: o muzică ce te face să visezi (...) Te aruncă într-un extaz aproape de beatitudine, liniştit, fără exces, chiar fără să-ţi dai seama. Nimic din ce s-a spus în aceste publicaţii nu este exagerat.

 

 

luni, 2 aprilie 2012

Earth Hour la Sfântu Gheorghe 2012




Sâmbătă seara, timp de mai bine de o oră, în Parcul Central din Sfântu Gheorghe peste 150 de oameni au cântat la lumina torţelor şi a lumânărilor, în cadrul programului mondial „Ora Pământului”. Alături de comunitatea din Sfântu Gheorghe, în cadrul seratei oferite de Asociaţia de Tineret ECOU, au cântat soprana Felicia Filip şi regizorul Cristian Mihăilescu.

Evenimentul a început la ora 20:30 când luminile din Parcul central au fost stinse, iar torţele şi lumânările aduse de participanţi au fost aprinse. În cele 60 de minute „de întuneric”, publicul, alături de organizatori, a cântat piese celebre precum „Vinovaţii fără vină”, „Ven Europa”, „Andrii Popa”, „A 67-ut” şi altele. Evenimentul a fost deschis de discursul maestrului Cristian Mihăilescu, acesta adresându-se tinerilor din Sfântu Gheorghe pe care îi consideră „cei mai frumoşi tineri ai tuturor timpurilor”. La eveniment au luat parte preşedinţii celor trei Consilii de elevi implicate în programul 3M: Kolumban Zenge (Mikes Kelemen), Xenia Bitai (Szekely Miko) şi Sorin Dandu (Mihai Viteazul).







Sfântu Gheorghe în Parcul Central, la lumina torţelor şi lumânărilor, ediţia Earth Hour 2012




sursa: http://www.covasnamedia.ro/beta/?p=30223


 În fiecare an, în ultima sâmbătă din luna martie, milioane de oameni au stins luminile timp de o oră, cu ocazia unuia dintre cele mai mari evenimente de mediu din istorie. Felicitări şi tuturor echipelor regionale Let’s Do It şi WWF şi asociaţiilor din ţară care au organizat evenimente frumoase cu această ocazie!

Pentru un moment, n-a existat individ, interes, alergare sau stres şi am putut să ne concentrăm pe lucrurile cu adevărat importante, pe care le uităm în cursul zilelor obişnuite şi la cei de lângă noi. Earth Hour nu este un eveniment al naturii sau al stingerii luminii, Earth Hour este o sărbătoare a comunităţii.” a declarat Csibi Magor, directorul WWF-România.

Un gest simplu, din respect pentru Planetă! Am dat un exemplu că şi la noi se poate!



vineri, 30 martie 2012

Earth Hour cu Felicia Filip şi Cristian Mihăilescu

















 Asociaţia de Tineret ECOU organizează sâmbătă, 31 martie, începând cu ora 20:30, cea de-a şasea ediţie a programului internaţional „Ora Pământului” la Sfântu Gheorghe. Tinerii Asociaţiei Ecou vor ieşi în Parcul Central cu chitări şi caiete de cântece în limbile română, maghiară şi engleză, adresând întregii comunităţi din Sfântu Gheorghe invitaţia de a lua parte timp de o oră la o serată fără curent electric.
Sfântu Gheorghe se află printre oraşele din prima linie în susţinerea evenimentului global. În 2008 oameni şi instituţii din Sfântu Gheorghe au stins luminile şi au fost organizate “petreceri la lumina lumânării” în mai multe locuri publice din oraş. Din 2009, oficialităţile au preluat ideea şi Sfântu Gheorghe a fost printre primele 10 oraşe din România participante la evenimentul “Ora Pământului”, stingând oficial iluminatul public timp de oră în municipiu.
Anul acesta, invitaţii speciali ai evenimentului sunt soprana Feliciei Filip şi regizorul Cistian Mihăilescu.







 „În primul rând suntem susţinătorii acestei iniţiative încă de la prima ediţie pentru că, în acest moment în care mulţi dintre cetăţenii planetei au exacerbat termenul de „eu” vis-a-vis de „noi”, trebuie să conştientizăm măcar o oră pe an că navigăm pe o navă intergalactică împreună. Nava aceasta trebuie alimentată, administrată şi înfrumuseţată cu sufletele şi cu grija noastră. Nu întâmplător venim la Sfântu Gheorghe, un oraş care dovedeşte prin curăţenia şi ordinea ce domnesc aici că ora pământului se multiplică în 24 de ore în fiecare zi din an. Sfântu Gheorghe este, poate, cel mai tânăr oraş, ca spirit, din ţară”, a declarat celebrul regizor Cristian Mihăilescu.

În 2007, autorităţile şi locuitorii orasului Sydney au luat poziţie faţă de ameninţarea pe care o reprezintă încălzirea globală. Peste 2 milioane de persoane au luat parte la iniţiativă prin stingerea luminilor locaţiilor şi/sau prin deconectarea tuturor aparatelor aflate în stand-by. Evenimentul s-a numit Earth Hour şi a constituit un mesaj puternic privind nevoia de acţiune conjugată a oamenilor în ceea ce priveşte reducerea consumului de energie. Exemplul a atras atenţia întregii planete, iar din 2008, Earth Hour a devenit o mişcare globală. 27 de oraşe mari ale lumii au participat în 2008 la mişcare şi câteva zeci de milioane de oameni, iar anul trecut s-a atins 1 miliard de participanţi!
Evenimentul se bucură de sprijinul Unităţii Militare Vânători de Munte din Sfântu Gheorghe care va pune la dispoziţie torţele ce vor lumina serata.


"Şi în acest an, pe 26 martie, între orele 20.30-21.30 se vor stinge luminile din oraş şi din nou vor fi organizate evenimente în  Sfântu Gheorghe pentru celebrarea “Orei Pământului” iar cu această ocazie facem un apel către toate instituţiile publice şi private, organizaţii nonguvernamentale, societăţi comerciale sau persoane fizice să sprijine această idee ale cărui beneficii sunt extraordinare, mai ales la nivelul schimbării de mentalitate şi a mesajului puternic transmis tinerei generaţii!"  Mădălin Guruianu, Iniţiator în Sfântu Gheorghe al programului “Ora Pământului”


http://www.covasnamedia.ro/beta/?p=30095

marți, 27 martie 2012

World Theatre Day 2012

foto: blocs.xtec.cat

Nu puteam să ratez aşa ceva :X....

Pentru prima oară la Viena în 1961, ziua de 27 martie a fost decretată Ziua Mondială a Teatrului şi, începând din 1962, este marcată anual printr-o serie de evenimente.

În fiecare an, o personalitate recunoscută la nivel internaţional e invitată să transmită un mesaj întregii lumi a teatrului de pretutindeni, mesajul fiind tradus apoi în peste 20 de limbi şi citit spectatorilor înaintea reprezentaţiilor din seara zilei de 27 martie. În acest an, discursul îi aparţine actorului John Malkovich.

„Fie ca munca voastră să fie convingătoare şi originală. Vă doresc ca ea să fie profundă, să emoţioneze, să îndemne la reflecţie, să fie unică. Fie ca ea să ne ajute să medităm la ceea ce înseamnă să fii om, şi ca această meditaţie să fie binecuvântată cu suflet, sinceritate, inocenţă şi graţie", a spus John Malkovich.


I’m honored to have been asked by the International Theatre Institute ITI at UNESCO to give this greeting commemorating the 50th anniversary of World Theatre Day. I will address my brief remarks to my fellow theatre workers, peers and comrades.

“May your work be compelling and original. May it be profound, touching, contemplative, and unique. May it help us to reflect on the question of what it means to be human, and may that reflection be blessed with heart, sincerity, candor, and grace. May you overcome adversity, cen­sorship, poverty and nihilism, as many of you will most certainly be obliged to do.

“May you be blessed with the talent and rigor to teach us about the beating of the human heart in all its complexity, and the humility and curiosity to make it your life’s work. And may the best of you — for it will only be the best of you, and even then only in the rarest and briefest moments — succeed in framing that most basic of questions, ‘how do we live?’ Godspeed.”

John Malkovich





vineri, 27 ianuarie 2012

Florian Pittiş - Vin la rând, vin alte vremuri

Greu mai găseşti versurile unei melodii bune în ziua de azi, noroc cu HDD-ul care m-a salvat, once again :D
După lungi căutări vă invit să ascultaţi melodia "Vin la rând, vin alte vremuri", traducere după melodia lui Bob Dylan - "Times, they are a'changin"
Un cântec rar şi totodată foarte actual, text adaptat de moţu nostru Pittiş... Enjoy!




"Vin la rând, vin alte vremuri"


Veniţi oameni buni din orice ţinut.
Ia uitaţi-vă-n jur apele-au cam crescut,
Şi curând, prea curând pân-la os vă pătrund. 

Dacă timpul nu vreţi să-l mai pierdeţi
Învăţaţi să-notaţi sau vă duceţi la fund
Vin la rând, vin alte vremuri! 

Căscaţi ochii bine profeţi cu stilou,
O şansă ca asta n-apare din nou
Nu vorbiţi prea grăbiţi, roata e în vârtej
Şi nu ştiţi cine legea o face. 

Cel ce azi a pierdut mâine va câştiga,
Vin la rând, vin alte vremuri!

Şi voi senatori, deputaţi m-ascultaţi,
Nu ţineţi de scaun, uşa n-o mai blocaţi! 
Duhoarea din nări vine de la răniţi. 
Grele lupte jos în stradă. 

Acum, uite-acum geamu-i spart, ziduri cad,
Vin la rând, vin alte vremuri!

Veniţi mame, taţi de pe-ntregul pământ
Şi nu criticaţi ce nu ştiţi dacă-i Sfânt
Aveţi fice, fii şi nu nişte sclavi 
Calea voastră rapid se sfârşeşte!

Ieşiţi de pe drum chiar cu lacrimi în ochi,
Vin la rând , vin alte vremuri!

Destinul e clar, blestemul ni spus
Cel moale acum va fi greu de ajuns.
Cum prezentul prezent mai apoi e trecut,
Şi ordinea iată se schimbă. 

Iar fruntea de azi pe la coadă va fi,
 Vin la rând, vin alte vremuri!

Vin la rând, vin alte vremuri!
For the times, they are a'changing!

Mulţumesc lui Bebe pt. idee ;)

joi, 12 ianuarie 2012

Tandreţuri pentru femei cu cei 4 Corifei

Alexandru Andrieş, Nicu Alifantis, Mircea Vintilă şi Mircea Baniciu!  
Un recital de excepţie al celor 4 monştrii sacri ai Folkului românesc:
"Tandreţuri pentru femei cu cei patru corifei" 2003

Enjoy!

sâmbătă, 17 decembrie 2011

Cuceriţi de naiul Maestrului

 Naiul maestrului a “mişcat” comunitatea din Sfântu Gheorghe, peste 800 de oameni luând parte la evenimentul cultural al anului.

"A cucerit cu naiul său fermecat întreg Pământul. A supus prin intermediul sunetelor Regi şi Înalţi Prelaţi şi a devenit celebru pe toate meridianele. Acum a venit rândul românilor şi maghiarilor din judeţul Covasna să se lase cuceriţi de naiul lui Gheorghe Zamfir. Maestrul a concertat luni la Sfântu Gheorghe, într-o sală arhiplină şi într-o locaţie de suflet a maestrului, Biserca Catolică Krisztus Kiraly. Acest concert a fost cel mai important eveniment cultural al anului din judeţ si a fost oferit în cadrul Festivalului Povestea din Ajun, firmele Tricomserv şi Arcon fiind finanţatoarele acestui eveniment, susţinut şi de către Primăria Sfântu Gheorghe, intrarea publicului fiind gratuită.

Maestrul Gheorghe Zamfir a fost acompaniat de o organistă de origine turcă, Gönül Aptula, iar în cadrul acestui concert, maestrul Gheorghe Palcu a susţinut un recital de colinde în limbile română şi maghiară. Amfitrionul serii a fost prof. univ. dr. Miltiade Nenoiu, Preşedintele Uniunii Muzicienilor Interpreţi din România, care îl vede pe Gheorghe Zamfir cel mai mare om de cultură din România, un artist care pe lângă muzică scrie versuri şi pictează.

Gheorghe Zamfir i-a încântat cu operele sale muzicale pe cei 800 de spectatori prezenţi. Recitalul a fost încununat cu prezenţa celor mai importanţi oameni ai oraşului, români şi maghiari laolaltă, preoţi ortodocşi şi catolici, bătrâni, tineri şi copii.

Un instrument – naiul – mânuit de un muzician de excepţie a reuşit să ridice în picioare întreaga sală şi să stârnească foarte multe aplauze. Repertoriul a fost unul vast, de la colinde la arii impresionante, de la „Rugă pentru salvarea naturii” la Ciocârlia. Nimic nu putea să mângâie mai frumos sufletele celor prezenţi, acum în prag de sărbători, decât sunetele ce ies din naiul binecuvântat al lui Gheorghe Zamfir."

sursa: http://www.covasnamedia.ro/beta/?p=26425

miercuri, 14 decembrie 2011

Gheorghe Zamfir la Sfântu Gheorghe, Covasna

 Respectul nostru, Maestre Zamfir!





Din punctul meu de vedere concertul a fost mai mult decât un eveniment, a fost acea punte de legătură între toate cărămizile pe care le-am pus în vederea multiculturalismului din Sfântu Gheorghe, de care aveam nevoie. Când românii şi maghiarii l-am aclamat împreună pe maestrul Gheorghe Zamfir într-o catedrală catolică, s-au dărâmat toate miturile despre convieţuirea maghiarilor şi a românilor. Iar faptul că maestrul a confirmat faptul că va organiza Festivalul Internaţional de Nai „Gheorghe Zamfir” la Sfântu Gheorghe este un lucru care mă face să mă gândesc la faptul că drumul pe care am pornit va duce la o comunitate cu adevărat puternică Mădălin Guruianu

marți, 13 decembrie 2011

Maestrul Gheorghe Zamfir: „Mă aflu pentru prima dată în oraşul meu”

Maestrul Gheorghe Zamfir la Sfantu Gheorghe, biserica Krisztus Kiraly
 Foto: Sorin Dandu

Maestrul Gheorghe Zamfir a susţinut luni seară un concert extraordinar în biserica Krisztus Kiraly din Sfântu Gheorghe, în cadrul Festivalului Povestea din Ajun. Noi l-am întâlnit în jurul prânzului în timpul repetiţiilor pentru acest concert, şi l-am privit ore întregi, timp în care el se pregătea să dăruiască tot ce are mai bun pentru sutele de spectatori care urmau să vină şi să îl vadă în carne şi oase pe marele maestru, şi să asculte recitalul de nai, acele sunete care l-au făcut să fie cel mai bun din lume. După repetiţii, maestrul a avut amabilitatea de a sta de vorbă cu noi.

- Aţi făcut o mare bucurie oamenilor din Sfântu Gheorghe în ajun de sărbători. Cum vă simţiţi la noi în oraş?

- Sunt pentru prima dată aici şi mă simt foarte bine, cu atât mai mult cu cât acum ne aflăm într-o catedrală catolică. Eu  exersez „misiunea mea” de muzician în catedralele şi bisericile catolice încă din 1971. Peste o lună se vor împlini 40 de ani de când cânt în bisericile catolice. Este o experienţă plăcută şi mă bucur că în ţara României mă aflu în acest cadru magnific, biserica este superbă, orga este extraordinar de puternică. Cred că vom face un concert reuşit, cu atât mai mult cu cât ne aflăm în preajma Crăciunului, care este cea mai mare sărbătoare creştină. Repertoriul va fi destul de colorat, de variat şi se va axa numai pe rugăciune şi cântece religioase.

- Fostul preşedinte al Statelor Unite ale Americii, George Bush, spunea despre dvs. că România este Gheorghe Zamfir. Sunteţi mândru că sunteţi român?

- Dacă nu eram mândru, nu mai veneam în ţară după un exil de 12 ani.
- De ce aţi ales naiul?

- M-a ales el pe mine. N-am ştiut acest lucru până la vârsta de 40 de ani, când am descoperit rugăciunea în nai şi atunci mi-am dat seama că el m-a ales pe mine.
- Spuneaţi la un moment dat că tot ceea ce facem, trebuie să facem cu inima. Consideraţi că acest lucru a stat la baza succesului dvs.?

- Da, pentru că dacă nu cânţi sunetul cu inima, nu ai contact cu lumina şi cu Dumnezeu. Este singura cale de a ajunge la perfecţiune, la desăvârşire, lucru pe care noi îl avem la naşterea noastră, dar nu l-am înţeles. În momentul în care vom înţelege această lumină şi desăvârşire dumnezeiască pe care fiecare om o are în el, atunci înţelegem enorm de mult din viaţă şi din tot ceea ce Dumnezeu a pus în noi ca har.
- Aţi susţinut concerte peste tot în lume. V-aţi mai simţit undeva ca în România, ca acasă?

- Depinde. Fiecare popor are valenţele lui şi fiecare popor are valoarea lui, cultura lui, care trebuie respectată şi trebuie să te integrezi în ea, ca să poţi transmite un mesaj cu adevărat acelui popor. Poporul meu nu întotdeauna m-a primit cu braţele deschise şi nu întotdeauna m-a înţeles aşa cum am vrut eu să mă înţeleagă. Poate că alţii, cum au fost australienii, cei din Noua Zeelandă, Japonia, Coreea, Canada, popoarele scandinave sau cele din vestul Europei, au înţeles mult mai bine mesajul pe care vreau eu să îl transmit prin muzică. Românii s-au debusolat din cauza perioadei comuniste, care a fost teribilă şi cruntă, din 1947 până în zilele noastre. Mai ales după 1990, când aşa zisa democraţie şi eliberare a omului a prins amploare, am fost prost înţeles de către tineretul român, care s-a deschis prea mult către non valorile sau pseudovalorile occidentale şi americane. De aici a venit şi o proastă înţelegere a părţii de cultură românească, care ar fi trebuit să fie înţeleasă cu totul şi cu totul altfel. Cei bătrâni înţeleg mult mai mult şi mult mai bine ceea ce am vrut eu să fac şi ceea ce fac, decât tinerii români. De fapt nu ştiu ce înseamnă eliberare şi democraţie, pentru că acestea nu au existat şi nu vor exista niciodată.
- Aţi scris sute de lucrări, aţi fost premiat în foarte multe ţări, sunteţi numărul 1 de peste 50 de ani. Cum se simte un om care nu a fost niciodată numărul doi?

- Eu întotdeauna mi-am dorit să fiu cel mai bun dintre cei buni. În perioada 2000-2005, când am fost profesor la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, am afişat la intrarea în clasă pe o foaie mare textul „Vom fi cei mai buni dintre cei mai buni”, iar acest lucru explică totul. Când vrei să fii cel mai bun dintre cei mai buni, nu accepţi locul doi. Locul doi este jenant, dar este un loc de onoare.
- Ce face maestrul Gheorghe Zamfir în afara scenei?

- În afara scenei ador animăluţele, le îngrijesc, le cresc, le iubesc, ador pădurea, păsările, compun foarte mult pentru ele, pentru natură. Chiar vreau să termin un ciclu al naturii, care este foarte greu. Lucrez la el de 40 de ani, dar este foarte greu să dedici un ciclu naturii: păsărilor, plantelor, florilor de câmp, florilor de pădure, florilor din grădina omului, cerealelor, fructelor, animalelor, peştilor… Sunt peste 25.000 de specii, aşadar pentru un om este imposibil şi în şapte vieţi să dedice naturii ceea ce trebuia scris de mult. Îmi pare rău că giganţii muzicii universale, cu mici excepţii cum ar fi Pastorala lui Beethoven sau Păstrăvul de Schubert, n-au dedicat un cântec grâului, secarei, orzului, ovăzului, florilor, păsărilor. Există doar Cucul. Dar cântecul mierlei, al privighetorii nu există. Omul a cântat numai pentru el şi asta m-a jenat enorm de mult. De fapt căderea aceasta teribilă şi grăbită a omului provine din neînţelegerea fenomenului sonor pe care trebuia să îl înţeleagă demult. Dacă sunetul ar fi fost tratat cu mult mai multă inteligenţă, dăruire şi inimă, omenirea ar fi fost în cu totul altă situaţie decât în situaţia tragică în care ne aflăm acum. De la sunet se trage totul, toate civilizaţiile mari ale lumii au căzut în momentul în care a căzut sunetul.

- Am înţeles că aveţi planuri pentru Sfântu Gheorghe, şi anume doriţi să organizaţi aici un festival internaţional. Ce ne puteţi spune despre acest lucru?

- Mă aflu pentru prima dată în viaţa mea în oraşul meu. Mă numesc Gheorghe şi Sfântul Gheorghe este protectorul meu şi cel care a învins dragonul este un luptător desăvârşit, un războinic care a învins răul. Aşadar eu sunt aici ca acasă la mine. Împreună cu maestrul Miltiade, cel cu care am fost colegi de liceu la Bucureşti, am înfiripat câteva idei să creăm festivalul mondial de nai Gheorghe Zamfir, chiar aici la Sfântu Gheorghe. Sperăm să îl realizăm şi să nu fie doar o idee născută în minte şi rămasă pe hârtie. Dacă festivalul internaţional de nai Gheorghe Zamfir se va naşte la anul la Sfântu Gheorghe,va fi un lucru măreţ, şi am să mulţumesc tuturor sfinţilor Gheorghe, adică tuturor locuitorilor acestui oraş care ne vor ajuta în realizarea evenimentului.

 Interviu: Simona Negrilă, Szekely Emoke
sursa: http://www.covasnamedia.ro/beta/?p=26385

duminică, 11 decembrie 2011

Concert GHEORGHE ZAMFIR la SFÂNTU GHEORGHE

MÂINE 12 XII,  ZIUA MARELUI CONCERT GHEORGHE ZAMFIR
 The magical winter carol performed by the pan-pipe master: Gheorghe Zamfir - Silent Night.
  The "Povestea din Ajun" (The Story of Christmas Eve) Festival 
wishes you all a MERRY CHRISTMAS!

Regele naiului la Sfântu Gheorghe!

Maestrul Gheorghe Zamfir este la

Sfântu Gheorghe!




Festivalul Povestea din Ajun aduce luni, la Biserica Krisztus Kiraly, începând cu ora 19:00, Concertul Extraordinar de Colinde la nai şi orgă

Luni, 12 decembrie, la Sfântu Gheorghe are loc concertul multicultural al anului.

Cel mai mare maestru al naiului din lume va concerta începând cu ora 19:00 la Biserica Romano-Catolică Krisztus Kiraly 
(str. Fabricii). 

Gheorghe Zamfir poposeşte la Sfântu Gheorghe de duminică şi până marţi. Concertul este oferit în cadrul Festivalului Povestea din Ajun, firmele Tricomserv şi Arcon fiind finanţatoarele acestui eveniment, susţinut şi de către Primăria Sfântu Gheorghe.


Organizatorii anunţă că, din motive de sănătate, Maestrul Nicolae Licareţ, acompaniatorul la orgă al Maestrului Gheorghe Zamfir, nu poate participa la acest concert. Acesta va fi înlocuit de o organistă exotică, de origine turcă, Gönül Aptula. În cadrul acestui concert, Maerstrul Gheorghe Palcu va susţine un recital de colinde în română şi maghiară. Amfitrionul serii va fi Prof. Univ. Dr. Miltiade Nenoiu, Preşedintele Uniunii Muzicienilor Interpreţi din România.
Invitaţiile la acest concert s-au epuizat în urmă cu 6 zile, urmând ca organizatorii să permită accesul spectatorilor fără invitaţie, care se vor prezenta la concert, în limita spaţiului disponibil şi după ora de începere a concertului. 


”Concertul Maestrului Gheorghe Zamfir în Biserica Catolică este, credem noi, evenimentul cultural al anului în Sfântu Gheorghe. Cred că datorez comunităţii care m-a format astfel de iniţiative şi numai aşa pot mulţumi cum se cuvine oamenilor din jurul meu care cred că această comunicare şi model de convieţuire în acest spaţiu, poate întări spiritul de normalitate”, a declarat Emil Pantelimon, Directorul Festivalului Povestea din Ajun.

joi, 24 noiembrie 2011

Povestea Din Ajun - scurt istoric



ISTORICUL  FENOMENULUI
"POVESTEA  DIN  AJUN"
LA  SFÂNTU  GHEORGHE!

La sfârșitul anului 2006 se organizează la Sfântu Gheorghe, prima ediție a Festivalului de colinde "Adolescent", care a adus pe scenă 470 de colindători de la grădinițele, școlile și liceele din județ. În curtea Colegiului Naţional "Mihai Viteazul", timp de trei zile s-au cântat colinde în limba română, maghiară și engleză.

Cea de-a doua ediţie a însemnat montarea celui mai mare brad de lumini din județul Covasna: 14 metri înălțime și 16.000 de beculețe.

A treia ediţie l-a avut ca protagonist pe Moș Crăciun, care a avut o scenă specială, amplasată lângă scena principală, unde a stat de vorbă cu copiii români și maghiari de la grădinițele din județ. În tot acest timp, pe scena principală au cântat peste 1200 de colindători.

Ediţia a patra a adus în comunitate un nou concept de spectacol: Festival în stradă. În zilele de desfășurare a festivalului, scena a fost amplasată între blocuri, în cartiere unde nu au mai fost organizate concerte, cifra spectatorilor ajungând la 7000 de oameni. De asemenea, soprana internațională Felicia Filip a susținut un concert în premieră la Sfântu Gheorghe. Tot la a patra ediție au fost lansate atât prima carte de colorat, cât și prima ediție a campaniei caritabile "Căldură pentru copii".

   Ediţia a cincea a însemnat și o nouă imagine: evenimentul primește numele "Povestea din Ajun". Festivalul a început cu lansarea cărții de colorat, a continuat cu cea de-a doua ediție a campaniei "Căldură pentru copii", dar ineditul acestei ediții s-au numit: Colinde în autobuz (pe parcursul a trei zile, voluntarii festivalului și corurile liceelor din oraș au colindat în mijloacele de transport în comun) Caravana multiculturală Adolescent (au fost organizate spectacole la liceele, școlile și fabricile din oraș) și Tronul lui Moș Crăciun (amplasat în centrul orașului). De asemenea, la evenimentul s-a încheiat prin organizarea Spectacolului de Crăciun Seri Albastre, în care au performat laolaltă tineri artiști și muzicieni consacrați.


În curând noi detalii despre ediţia din acest an a Poveştii din Ajun, scrisă la Sfântu Gheorghe!